Adina Ciciovan ni se alătură, la Dej!

Smart Basketbal Team își extinde, din această toamnă, activitatea și la Dej!

Clubul nostru are onoarea de a colabora cu Adina Ciciovan (23 de ani), fostă jucătoare de Ligă Națională și componentă a echipelor Naționale ale României la 3×3 și 5×5.

Originară din Dej, acolo unde a început să practice baschetul de la vârsta de 8 ani, Adina Ciciovan a jucat în Liga Națională la Universitatea Cluj, CSM Târgu Mureș și Olimpia Brașov.

Cu ehipele de junioare ale echipei LAPI Dej, Adina Ciciovan s-a clasat de mai multe ori pe podiumul competițiilor naționale și a primit mai multe premii individuale (MVP, Best Five).

Cu naționalele României de 3×3 și 5×5, a participat la Campionate Mondiale, Europene, precum și la campuri de perfecționare.

Adina Ciciovan:

”La vârsta de 8 ani am pus mâna pentru prima dată pe mingea de baschet, pășind în această lume minunată a sportului de echipă, unde m-am dezvoltat, am legat prietenii, m-am disciplinat și, totodată, educat alături de colegele de echipă și antrenorii pe care i-am avut. Până la vârsta de 18 ani, nu am lipsit de la niciun campionat național alături de echipa Dejului, mereu obținând clasări pe podium, precum și alte premii speciale individuale. M-am întors în orașul meu natal, Dejul, pentru a continua acest drum al baschetului ca antrenoare, pentru a ajuta copiii din orașul meu să se dezvolte armonios, să lege prietenii, să aibă o viață mai activă și să-și înceapă o carieră sportivă cu mai multe oportunități.”

Vom reveni, după începerea anului școlar, cu detalii despre selecțiile care vor avea loc la Dej și locațiile unde vom începe activitatea împreună cu Adina Ciciovan!

Bine ai venit în familia Smart, coach Adina!

Lasă-ne un mesaj!

VREI SĂ AFLI NOUTĂȚILE SMART?

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER!

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.