Agnes Jakab, despre planurile pentru noul sezon

După un sezon istoric pentru clubul nostru, care a adus prima medalie la ”naționalele” de 5×5, respectiv bronzul la categoria U16, clubul nostru se pregătește pentru un nou sezon.

Pentru a afla care sunt planurile pentru noua stagiune, am stat de vorbă cu cei doi artizani ai clubului, Agnes Jakab, antrenoare și fondatoarea clubului și Carmin Popa, antrenorul si coordonatorul loturilor. Cei doi vor continua colaborarea și în sezonul viitor, Carmin Popa preluând generațiile 2012, 2011, 2010, în timp ce Agi va continua cu grupele de vârstă mai mici.
 
Astăzi vă prezentăm concluziile și planurile lui Agi, urmând să publicăm și discuția cu Carmin Popa.

A fost un sezon special pentru noi! Medalia obținută în competiția de 5×5 la categoria U16 confirmă, încă o dată, că munca depusă în ultimii ani este în direcția corectă. Nu este doar un rezultat în sine, ci confirmarea unui proces construit cu răbdare, implicare și multă muncă din partea sportivelor, antrenorilor și părinților. Dincolo de rezultat, sunt foarte mulțumită de progresul individual al fetelor și de faptul că am reușit să formăm echipe competitive, unite și disciplinate. Acest sezon ne-a demonstrat că putem concura cu succes împotriva unor cluburi cu tradiție și că avem o bază solidă pentru viitor. De asemenea, un aspect foarte important este că am reușit să participăm cu toate echipele la turneele finale, ceea ce confirmă constanța și nivelul de performanță al clubului pe mai multe categorii de vârstă.

Costineștiul este întotdeauna o experiență extraordinară pentru copii. Dincolo de meciuri, este locul unde învață ce înseamnă spiritul de echipă, responsabilitatea, prietenia și bucuria de a face parte dintr-un club. Faptul că am participat cu trei echipe demonstrează că baza de selecție a clubului crește de la an la an. Am văzut foarte mult entuziasm, dorință de învățare și copii care iubesc baschetul.

Perspectivele sunt foarte bune! Avem generații promițătoare și cred că, dacă vom continua să lucrăm cu aceeași seriozitate și răbdare, în următorii ani vom avea tot mai multe sportive pregătite să facă pasul către performanță.

Sunt foarte bucuroasă că vom continua colaborarea cu Carmin! În acești ani am construit împreună o identitate sportivă și o metodologie de lucru care au adus rezultate vizibile, iar continuitatea este unul dintre factorii esențiali în dezvoltarea unui club. Pentru noul sezon îmi doresc să continuăm dezvoltarea fiecărei sportive, dar și să fim din nou competitivi la nivel național. 
 
Obiectivul nostru nu este doar să câștigăm meciuri sau să obținem rezultate pe termen scurt, ci să formăm jucătoare complete, atât din punct de vedere tehnic și tactic, cât și uman. 
 
În sezonul 2026–2027, clubul va participa în Campionatele Naționale la categoriile U13, U15, U16, U17 și U18, ceea ce demonstrează continuitatea și dezvoltarea proiectului nostru sportiv. Suntem bucuroși că avem generații pregătite la fiecare dintre aceste niveluri și că putem oferi sportivelor un parcurs complet, de la primii pași în baschet până la nivelul junioarelor mari. Acest lucru confirmă faptul că investiția în formarea copiilor și în dezvoltarea pe termen lung a clubului începe să dea rezultate. 
 
Ne dorim să construim pe baza progresului din sezonul trecut și să facem încă un pas înainte, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât și al dezvoltării individuale a fiecărei jucătoare. Sunt convinsă că, prin muncă, seriozitate și continuitate, putem avea un sezon și mai bun decât cel precedent!
 
Un aspect important este faptul că la categoria U13 vom înscrie o echipă formată din sportive cu un an mai mici. Am ales această strategie pentru a le oferi fetelor experiență competițională încă de acum, astfel încât să fie mai bine pregătite pentru sezonul următor, când vor evolua la categoria lor de vârstă. Considerăm că experiența acumulată în meciurile oficiale este esențială pentru dezvoltarea lor și reprezintă o investiție în viitorul clubului.

Ne dorim să creștem fără să renunțăm la valorile care ne definesc: seriozitate, educație prin sport și dezvoltarea fiecărui copil. Provocările sunt legate de infrastructură, de atragerea resurselor financiare și de posibilitatea de a oferi condiții din ce în ce mai bune pentru sportive și antrenori.

Peste șapte ani îmi doresc ca Smart să fie recunoscut ca unul dintre cele mai importante cluburi de baschet feminin pentru copii și junioare din România, cu echipe constante la turneele finale, cu jucătoare promovate la loturile naționale și, de ce nu, cu sportive care evoluează la cel mai înalt nivel. Mai presus de toate, vreau ca Smart să rămână un loc în care copiii vin cu drag, cresc frumos și învață valori care îi vor ajuta toată viața.

Participarea la programul FIBA a fost una dintre cele mai valoroase experiențe profesionale pe care le-am avut până acum! Am avut ocazia să observ modele diferite de organizare, metode moderne de antrenament și filozofii de dezvoltare a sportivelor, dar și să fac schimb de experiență cu antrenoare din întreaga Europă.

Cel mai mult m-a impresionat accentul pus pe dezvoltarea jucătoarelor ca oameni, nu doar ca sportive. În toate cluburile și federațiile vizitate, educația, comunicarea și construirea unui mediu sănătos erau la fel de importante ca performanța.

Foarte multe dintre aceste principii pot fi aplicate și la Smart. Unele deja fac parte din filosofia noastră, iar altele vor fi implementate treptat. Cred că performanța adevărată apare atunci când există un echilibru între pregătirea tehnică, dezvoltarea mentală și un mediu în care fiecare copil se simte apreciat și motivat să evolueze. Acest program mi-a oferit încrederea că suntem pe drumul cel bun, dar și multe idei care ne vor ajuta să ducem clubul la un nivel și mai ridicat în următorii ani.

Clubul nostru este deschis sportivelor cu experiența competițională care doresc să se alăture familiei Smart la categoriile la care sunt înscrise în Campionatele Naționale de juniori în sezonul 2026 – 2027, respectiv: U13, U15, U16, U17, U18
 
Tot ceea ce trebuie să faceți este să luați legătura cu antrenorii clubului, astfel:
 
  • Agnes Jakab (U13 – fete născute în anul 2014 și mai mici

📞 0756 886 185

  • Carmin Popa (U15, U16, U17, U18 – fete născute în anii 2012, 2011, 2010)

📞 0752 318 832

Perioada de transfer se încheie în 31 august 2026!

Lasă-ne un mesaj!