Prima jucătoare ”smart” care pleacă cu bursă în SUA!

Ilinca Moroianu este prima jucătoare a clubului nostru care pleacă cu o bursă de baschet în Statele Unite ale Americii
 
Ilinca va pleca, peste câteva zile, în Georgia, la Athens Chistian School, acolo unde va juca pentru echipa școlii
 
Înainte de plecare, Ilinca Moroianu, născută în 2008, ne-a dezvăluit câteva din gândurile, emoțiile și așteptările în noua ei experiență.
 
Athens Christian School a fost fondată în statul Georgia în 1970. Programul sportiv este unul foarte important pentru noua școală a Ilincăi, echipa de baschet feminin fiind angrenată în campionatul GIAA (Georgia Independent Athletic Association), alături de alte 31 de licee. Ilinca va evolua în sezonul viitor în District 4, campionatul urmând să înceapă în luna octombrie. Sezonul trecut, Athens Christian a jucat finala competiției, cedând în fața St. Anne-Pacelli. 

Echipa Athens Christian, finalista 2025 a GIAA

Voi pleca la Athens Christian School, unde voi face parte din echipa lor de baschet feminin. Din câte știu, acum nu mai sunt alte fete din România acolo, așa că va fi o experiență complet nouă și diferită pentru mine, dar sunt pregătită să mă integrez și să cunosc oameni noi. Pe lângă baschet, voi continua să învăț la școală, să mă dezvolt pe plan academic, dar și personal, pentru că îmi doresc să mă formez ca om, nu doar ca sportiv.

Să plec în State a fost visul meu de mică. Tot timpul mi-am dorit să trăiesc experiența asta, să mă antrenez și să joc la un alt nivel, să mă dezvolt în baschet și ca persoană. Bursa nu se obține ușor, este un proces mai lung, în care trebuie să muncești mult, să demonstrezi, să fii serioasă și să ai răbdare. Însă, dacă îți dorești cu adevărat, nimic nu e imposibil.

Mă aștept să fie greu, mai ales la început, pentru că este o schimbare mare și voi fi departe de familie. Dar cred că va fi și un an în care o să cresc foarte mult, o să mă descopăr și o să învăț să fiu mai puternică. Înainte de plecare sunt entuziasmată, curioasă și nerăbdătoare să mă lovesc de provocări noi și să văd cum mă pot adapta.

Îmi propun să mă bucur de baschet și de toată experiența, dar în același timp să îmi demonstrez mie că pot și să arăt ce pot și celorlalți. Vreau să ajut echipa, să învăț cât mai mult, să îmi ridic nivelul și să devin o jucătoare mai completă.

Sfatul meu pentru ele este să nu se lase descurajate. Niciodată. Să creadă în ele și în visul lor, chiar și atunci când pare imposibil. Munca și seriozitatea contează enorm, dar și răbdarea. Și cel mai important este să joace din pasiune și cu sufletul, pentru că asta te ține pe drumul cel bun când devine greu. Dacă îți dorești cu adevărat, nimic nu e prea departe.

În același timp, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la formarea mea: antrenorilor, colegelor, familiei mele și tuturor oamenilor care au crezut în mine și m-au susținut. Fără ei nu aș fi ajuns aici, iar pentru asta le sunt recunoscătoare și voi încerca să îi fac mândri prin tot ce voi realiza mai departe.

Mulțumim, Ilinca! Îți dorim mult succes și o adaptare cât mai ușoară la noua ta echipă!

Mulțumim pentru anii petrecuți la Smart!

Lasă-ne un mesaj!