U14: Pregătite de Turneul Final!

Echipa noastră Under 14 se pregătește intens în aceste zile pentru participarea la Turneul Final, Grupa Valorică A
 
Sportivele noastre s-au calificat in extremis la Turneul Semifinal, însă au reușit o prestație excelentă pe parcursul acestuia și au făcut pasul în ultimul act din postura de câștigătoare a grupei semifinale.

Lupta pentru medalii va avea loc în perioada 6-10 aprilie la București, în organizarea clubului Dan Dacian. Sportivele antrenate de Agnes Jakab și Carmin Popa sunt repartizate în Grupa A2, alături de CSM București, CS Universitatea Cluj, CS Olimpia București, CS Crișul Oradea și ACS Hoya KSE Târgu Secuiesc.

În cealaltă grupă vor concura ACS Dan Dacian București, ABC Leii București, CSȘ Craiova, ACS Napoca Baschet School Cluj-Napoca, CSȘ Bega Timișoara și LPS Galați.

Turneul presupune meciuri ”fiecare cu fiecare” în grupele de câte șase echipe, în semifinale calificându-se primele două clasate. Locurile 3 și 4 din grupe vor continua pentru stabilirea configurației clasamentului stagional în zona locurilor 5-8, în timp ce ultimele două din fiecare grupă vor juca pentru locurile 9-12. 

Iată programul echipei noastre în faza grupelor, meciurile fiind disputate la sala Colegiului Național ”Iulia Hașdeu”:

  • ora 09.00: ACS Hoya KSE Târgu Secuiesc – ACS Smart Basketball Team
  • ora 16.00: ACS Smart Basketball Team – CS Crișul Oradea
  • ora 11.00: CS Olimpia București – ACS Smart Basketball Team
  • ora 16.00: ACS Smart Basketball Team – CS Universitatea Cluj
  • ora 16.00: CSM București – ACS Smart Basketball Team

Lotul de jucătoare care au făcut deplasarea la București:
Emma Mureșan, Maria Amariei, Nadia Mihalca, Sofia Bran, Ema Morar, Rita Harris, Marisa Velicica, Eliza Ganea, Ariana Pop, Cristina Câmpean, Sarolta David, Daria Hîrceagă, Tora Tătar.

Mult succes, fetelor!

Lasă-ne un mesaj!