Antrenorul Smart Basketball Team, Carmin Popa, a încheiat pregătirea lotului național Under 17 feminin al României, câștigând turneul internațional MasterCard Rising Star.
Competiția a avut loc în weekend în București, în Sala Rapid, adversarele tricolorelor, România Blue, fiind ”naționalele” similare ale Macedoniei de Nord și Moldovei, precum și o echipă din sportive din capitală, intitulată România Yellow.
Echipa condusă de Carmin Popa a câștigat la scor toate jocurile:
- România Blue – România Yellow 78 – 23
- România Blue – Macedonia de Nord 58 – 27
- România Blue – Moldova 92 – 28
Tricolorele au început antrenamentele încă din 4 iunie, la Eforie Nord, iar din 11 iunie se antrenează la Izvorani.
