U14: O victorie şi două înfrângeri pe “patinoarul” de la Cernat!

Echipa de Under 14 a clubului nostru a jucat, la finalul săptămânii trecute, meciurile din primul turneul al fazei a doua a Campionatului Naţional, fiind distribuită în Grupa 4.
 
Meciurile s-au jucat în sala de sport a comunei Cernat, în apropiere de Târgu Secuiesc. Sala este total improprie pentru disputarea unor meciuri oficiale de campionat naţional, având marcajul vechi, suprafața de joc extrem de alunecoasă, semânând mai degrabă cu un patinoar decât cu o sală de baschet, fiind şi extrem de frig. Așadar, cea mai importantă victorie din acest turneu a fost lipsa accidentărilor grave. 
 
Fetele noastre au început foarte slab turneul, cu o înfrângere în faţa celor de la ACS Ralph Braşov, scor 31-23 (8-3, 14-7, 3-7, 6-6). Debutul de meci a fost ezitant pentru noi, cu multe aruncări irosite cu ușurință și cu apărare moale, pedepsită de echipa brașoveană. După pauză, am reuşit să recuperăm deficitul, însă fără să ne apropiem la mai mult de două posesii.
 
În al doilea meci, cel cu CSŞ Gheorgheni, fetele noastre au evoluat mult mai unite şi au reuşit să îşi facă viaţa mai uşoară, însă a trebuit să se întrebuinţeze mult pentru a nu permite adversarului să revină în joc, scor 49-30 (18-6, 11-2, 10-16, 10-6).
 
În partida cu gazda turneului, KSE Tâgu Secuiesc fetele noastre au oferit un meci cu două jumătăți diferite: prima foarte fragmentată, cu puncte puse pe tabelă mai ales de la linia de pedeapsă și o parte secundă mult mai cursivă și cu faze bune de ambele părți. Gazdele au câştigat meritat, scor 52-33 (11-5, 17-4, 13-9, 11-15).
Agnes Jakab, antrenor principal:

”A fost un weekend unde nu am putut să ne concentrăm la jocul nostru și nu ne-a ieșit ceea ce ne-am propus. Tragem linia și sper să învăţăm din acest turneu.”

Grupa Valorică A, Grupa 4

În Grupa 4, clasamentul este condus de KSE Târgu Secuiesc (3/0), urmată de ACS Ralph Brașov (2/1), ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca (1/2) și CSȘ Gheorgheni (0/3).

Turneul 3 (returul) se va disputa în 13-14 ianuarie 2024.

Lasă-ne un mesaj!

VREI SĂ AFLI NOUTĂȚILE SMART?

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER!

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.