În weekend-ul trecut, s-a disputat cel de-al treilea turneu din Faza a II-a a Campionatului Național Under 16 feminin, echipa noastră reușind să obțină două victorii din trei meciuri în Grupa II, Grupa Valorică A.
În primul meci, fetele antrenate de Carmin Popa au controlat jocul cu CSȘ Sfântu Gheorghe și s-au impus fără probleme: CSȘ Sfântu Gheorghe – Smart Basketball Team 21 – 47 (2-12, 4-10, 7-15, 8-10).
În a doua partidă, cu ACS NBS Cluj-Napoca, lipsa de concentrare în ambele faze și-a spus cuvântul, iar în aceste condiții nu s-a pus problema învingătoarei: Smart Basketball Team Cluj-Napoca – NBS Cluj-Napoca 39 – 68 (1-25, 2-16, 14-10, 12-17).
Turneul de la Sibiu a fost încheiat într-o notă pozitivă, după un meci cu LAPI Dej controlat în primele trei secvențe, dar care a consemnat o revenire puternică a adversarelor, pe fondul relaxării fetelor noastre: Smart Basketball Team Cluj-Napoca – LAPI Dej 54 – 50 (13-6, 20-14, 15-12, 6-18).
După trei turnee, în această grupă, clasamentul este condus de Gladius Târgu Mureș, cu 7 victorii și 1 înfrângere, urmată de ACS NBS Cluj-Napoca 6/2 și Smart Baketball Team 6/2.
Turneul 4 va avea loc în perioada 26 – 27 ianuarie 2024.